E o tara de trecere. Pentru multi era doar inca o stampila pe pasaport (asta inainte de Schengen si UE). Si eu trecusem de cateva ori prin Luxemburg in drum spre Franta sau Belgia, sau inapoi spre Germania. Mi s-a parut de fiecare data un loc interesant, la nivel vizual, dar si pentru ca pe o suprafata mica se vorbesc trei limbi diferite si vreo cinci dialecte. Cand am intrat intr-o cafenea mi-a fost greu sa decid in ce limba sa comand asa ca pana m-am balbait eu, Lynn a comandat in franceza.
Ce tineam eu minte erau strazile inguste printre cladiri vechi, solide, de piatra, diferenta de nivel dramatica dintre orasul (Luxemburg, capitala) propriuzis si imensul parc prabusit la cateva zeci de metrii, intr-un canion, in centru. Ma gandeam in timp ce conduceam prin Champagne ca poate nu va fi la fel de dramatic precum tineam eu minte, ca memoriile din copilarie iti joaca feste si ca iti amintesti de diverse locuri ca fiind mult mai mari, mai impozante decat in realitate.
Dar m-am inselat. Mai ales ca efectul a fost accentuat de o furtuna cu soare si curcubeu. M-a distrat impresia imediata pe care ducatul i-a facut-o lui Lynn: "Arata de parca aici ar trai numai republicani. Totul e curat, drept, fara defecte. Toata lumea e alba, toti par fericiti". Dupa Paris mi s-a parut o reactie oarecum normala. I-a trecut repede, mai ales dupa ce am traversat Germania unde probabil era si mai curat.
Comments