Au existat multe semne rele care au aparut inca din momentul in care am incercat sa-mi iau bilete pentru Roland Garros: sistem de vanzare neintuitiv, adrese preluate gresit, telefoniste artagoase si un vice presedinte al federatiei franceze mincinos. Biletele cumparate, cu toate incercarile de a le atrage spre cutia mea postala, au ramas la Paris. A trebuit sa ma scol cu noaptea in cap, sa stau la o coada haotica undeva, in spatele complexului, unde o doamna nedormita, stresata si, cred eu, nu foarte inteligenta, cauta acul in carul cu fan. Adica biletele celor de la coada in niste cutii de carton aruncate vraiste prin tot ghiseul la care dansa trona.
Macar nu a plouat. Ca turnase toata noaptea. Dar a batut un vant si a fost un frig de canadiana mea de schi abia a facut fata.
Si totusi a fost o zi buna pe ansamblu, cu momente memorabile. Nu ma refer la infrangerea lui Pavel pe care am trait-o pe viu in timp ce Lynn motaia pe umarul meu. Desi nu e deloc resemnat, Andrei pare un specialist de dublu in devenire. Nu l-am vazut jucand cu Waske dar am auzit ca fac o pereche buna.
In schimb am vazut-o jucand pe Anda Perianu (Virginia Ruzici se uita si ea, din partea celalalta a tribunelor). Nu o stiam, nu mai auzisem de ea. Mi placut ca la 25 de ani intra la profesioniste dupa o trecere prin liga universitara americana. Si asta desi nu a jucat pentru o universitate cu nume in tenis, ci la Oklahoma, o scoala cu performante mai ales la baschet si fotbal american. Joaca agresiv si a stiut cum sa castige patru meciuri pe zgura, desi jocul sau ar merge mult mai bine pe ciment (loveste extrem de drept si destul de tare). Este interesant faptul ca membrii comunitatii din jurul fostei sale universitati i-au urmarit entuziasti parcursul. Nu are sponsori si nici antrenor, dar cred ca nu pentru mult timp.
L-am vazut si pe Nadal desfiintand un suedez. Nu prea stiu ce sa zic, e ceva care nu-mi place la el, dar nu-mi dau seama exact ce. Mai ma gandesc. Dar e clar ca pe zgura nu-l bate nimeni. Nu am mai vazut un jucator care exploateaza mai bine suprafata asta de la Muster incoace.
Alte impresii? Nostalgie si amintiri de la vizita mea precedenta, din 96, cand regretata Doina Stanescu imi explica de ce prefera sa vada tenis pe terenurile de la margine, cu doar doua randuri de banci. Ar mai fi faptul ca Parisul parea indiferent fata de turneu. Am avut bilete si pentru ziua urmatoare dar plecam spre Germania. Nu am putut sa le vand la hotel, nimeni nu parea interesat. Pana la urma i le-am dat gratis unui sofer de taxi.
Comments