Transilvania, NY

Zapusala

Am auzit ca e caldura mare la Bucuresti. Si aici e. Cu umiditate. E interesant ca pe cand stateam in Florida si Louisiana nu ma deranja. Poate si pentru ca acolo topaiam din casa-n masina, din masina-n magazin si invers. Aici merg pe jos, nu mult, dar suficient pentru a fi nevoit sa-mi iau o camasa de schimb in geanta, pentru serviciu.

Restul de poze

Luxembourg
Köln
Valea Rinului
Baden Baden - Strasbourg
Elvetia
Franta (minus Paris)
Romania

Poze...

...Paris.

Zgura in ochi

Au existat multe semne rele care au aparut inca din momentul in care am incercat sa-mi iau bilete pentru Roland Garros: sistem de vanzare neintuitiv, adrese preluate gresit, telefoniste artagoase si un vice presedinte al federatiei franceze mincinos. Biletele cumparate, cu toate incercarile de a le atrage spre cutia mea postala, au ramas la Paris. A trebuit sa ma scol cu noaptea in cap, sa stau la o coada haotica undeva, in spatele complexului, unde o doamna nedormita, stresata si, cred eu, nu foarte inteligenta, cauta acul in carul cu fan. Adica biletele celor de la coada in niste cutii de carton aruncate vraiste prin tot ghiseul la care dansa trona.

Macar nu a plouat. Ca turnase toata noaptea. Dar a batut un vant si a fost un frig de canadiana mea de schi abia a facut fata.

Si totusi a fost o zi buna pe ansamblu, cu momente memorabile. Nu ma refer la infrangerea lui Pavel pe care am trait-o pe viu in timp ce Lynn motaia pe umarul meu. Desi nu e deloc resemnat, Andrei pare un specialist de dublu in devenire. Nu l-am vazut jucand cu Waske dar am auzit ca fac o pereche buna.

In schimb am vazut-o jucand pe Anda Perianu (Virginia Ruzici se uita si ea, din partea celalalta a tribunelor). Nu o stiam, nu mai auzisem de ea. Mi placut ca la 25 de ani intra la profesioniste dupa o trecere prin liga universitara americana. Si asta desi nu a jucat pentru o universitate cu nume in tenis, ci la Oklahoma, o scoala cu performante mai ales la baschet si fotbal american. Joaca agresiv si a stiut cum sa castige patru meciuri pe zgura, desi jocul sau ar merge mult mai bine pe ciment (loveste extrem de drept si destul de tare). Este interesant faptul ca membrii comunitatii din jurul fostei sale universitati i-au urmarit entuziasti parcursul. Nu are sponsori si nici antrenor, dar cred ca nu pentru mult timp.

L-am vazut si pe Nadal desfiintand un suedez. Nu prea stiu ce sa zic, e ceva care nu-mi place la el, dar nu-mi dau seama exact ce. Mai ma gandesc. Dar e clar ca pe zgura nu-l bate nimeni. Nu am mai vazut un jucator care exploateaza mai bine suprafata asta de la Muster incoace.

Alte impresii? Nostalgie si amintiri de la vizita mea precedenta, din 96, cand regretata Doina Stanescu imi explica de ce prefera sa vada tenis pe terenurile de la margine, cu doar doua randuri de banci. Ar mai fi faptul ca Parisul parea indiferent fata de turneu. Am avut bilete si pentru ziua urmatoare dar plecam spre Germania. Nu am putut sa le vand la hotel, nimeni nu parea interesat. Pana la urma i le-am dat gratis unui sofer de taxi.

Ingustime

Citeam excelentul articol Romania is so NOT gay in blogul lui Cristian la doar cateva zile dupa ce avusesem o discutie despre homosexualitate cu niste rude de sange, in Romania. Ca si personajele din textul lui Cristian, neamurile mele sunt educate din greu (economisti, doctori), au trait sau traiesc in nordul  Ardealului, unii au fost expusi si au suferit din plin la/de pe urma unor diverse forme de discriminare. Argumentele, pozitia lor (pe care le apara cu o siguranta uluitoare) sunt bine infipte in paradigma simplista pe care eu as botezat-o "nu-i natural domnule!". Oare daca as fi ramas acolo, as fi gandit la fel? Oare elementele culturale de care Raluca pomeneste, elemente pe care le caram in spate, se pot realinia in functie de timp/spatiu?

Primul hip-hop la Paris

Cand calatoresti, e bine sa ai un ghid local, care sa-ti arate lucrurile pa care turistii le scapa. Iar daca te mai si asteapta la aeroport, e de milioane (multumesc Alina!).

Dupa ce ne-am plimbat jetlag-ul prin fata obiectivelor magnet pentru americani galagiosi si nesuferiti si dupa ce ne-am ciupit reciproc ("Suntem la Paris! Yoo Hoo!"), Alina ne-a dus la Olympia unde am vazut rap francez (La Cosca Team) de ne-a iesit diferenta de fus orar din cap. Menelik si MC Solaar ma convinsesera mai demult ca franceza si rap-ul se impaca bine. Dar pe vremea cand ii ascultam si apreciam mai mult pentru sound si mai putin pentru continut, nu imi inchipuiam cat de serioasa era treaba. Vreo 3000 de baieti si fete, foarte neomeogeni rasial si national vorbind, au topait de zornaiau candelabrele salii in care Joe Dassin si altii ca el isi fredonau operetele acum zeci de ani buni. Printre cei prezenti nu m-as fi mirat sa fi recunoscut mutre ale celor care nu demult dadeau foc la masini prin cartiere betonate franceze.

In general Parisul mi-a placut. Am stat doar trei zile, dar am umblat mult. Am incercat - si probabil am reusit doar in parte - sa evitam capcanele de turisti. Nu am urcat in turnul Eiffel si nici la Luvru nu am fost. Am mers pe strazi laturalnice, pe la margine, am intrat in multe birturi si cafenele care aratau dubios pe dinafara. Am descoperit ca nu toti parizienii sunt niste mofturosi cu ifose de superioritate asa cum ii eticheteaza cliseul american. Mi-a placut cum se prezinta atat din punct de vedere estetic cat si intelectual. Mi-a placut ca am gasit nonsalanta fata de propria conditie, fata de "cool".

Mi-a placut vechiul, faptul ca in stanga Hemingway a scris in timp ce in dreapta Picasso a pictat, faptul ca birtul in care un rege fusese incoronat inca mai era in picioare si vindea bere. Si asta alaturi de o cladire veche de vreo 500 de ani la parterul careia era deschisa o spalatorie in care lumea din cartier isi curata blugii. Daca locuiesti in SUA, dupa un timp incepi sa apreciezi lucrurile astea.

Nici noul nu-i rau: semnal la telefon in metrou (nu, la NY nu exista asa ceva), trenuri rapide si curate, statii fara sobolani (sau poate ca nu se expun, nu stiu).

Ce nu mi-a placut a fost hotelul murdar, cu camere degetar si preturi de Ritz. Si circulatia dementa care mi-a amintit de NY.  Dar mi-au placut masinile mici, care au ca scop principal sa te duca de la punctul A la punctul B. Asa cum de fapt e si normal.

Mi-a mai placut si mancarea. Am consumat un camion de unt si doua de fainoase, saci de zahar si tone de carnuri. Aaa, si cafeaua.

Nastere grea

Visam de mult sa ma intorc in Europa. La cea de Vest ma refer. Au fost mereu probleme. Cu vize, bani, timp. Dupa ce am scapat de primele doua am crezut ca cea de-a treia va ceda usor. Nici vorba. Doar dupa asedii lungi si indoieli am invins. Desi cu doua ore inainte de plecarea planificata spre aeroport, o criza neasteptata m-a tinut legat de birou unde am stat ocupat si in suspans. Numai inspiratia m-a scos basma curata de am prins avionul. Acum, intors, imi dau seama cat de bine mi-a prins iesirea. Nu ca ar fi fost odihnitoare, fizic vorbind. Dar la nivel mental, daca nu intrerupeam rutina, ajungeam la capat de fitil.

M-am intors

La blog, la NY, la viata de zi cu zi. Am trecut putin prin Europa, pe la radacini. Am fost turist, antropolog, derutat, contrariat, obosit, incantat, iubit, urat, strain, localnic. Acum reflectez si voi reveni cu amanunte ceva mai bine digerate. Bine v-am gasit!