Cand eram pusti, ai mei ma tarau duminicile la matineu, la Opera din Bucuresti, sperand ca, cine stie, poate se leaga ceva de mine. Sunt rau. Nu pot sa spun ca nu-mi placea... Era cam ca la Tandarica, daca treceam peste faptul ca populatia de pe scena era obeza - nu prea stiam eu ca asa trebuie sa fie pentru a-si sustine vocile, si ca fara exceptie, o doamna de 2 metrii era curtata de un domn scund si lat, cu chelie. De atunci, cred ca aveam vreo 7,8 ani, nu am mai fost. Am ascultat la patefon sau vazut la televizor de la arii la opere intregi (erau zile cand erau unicele momente de calm in timpul televiziunii de de doua ore a lui ceasca). Dar la Opera nu am mai calcat. Taica-meu, care fusese prin Italia, povestea mereu de Scala din Milano, extaziat. Mi-a adus poze, dar mi se parea ca teatrul era mic si vechi. Ce stiam eu...?
La un moment dat am vazut un documentar despre opera Metropolitan din New York. Am fost putin socat, ca pentru mine orasul asta insemna doar politisti care urmaresc traficanti de droguri printre prostituate si zgarie nori. Mi-a placut combinatia. Mai tarziu, pe o caseta video care se vedea de parca cineva inregistrase de pe un alt televizor filmand printr-o patura, am vazut Moonstruck. Mi-a placut pentru ca era acolo un New York care nu ma speria. Iar scenele de la Met m-au facut sa vreu sa merg acolo, candva.
Ei, uite, sunt de 6 ani in NY si abia acum am reusit. Nu din cauza preturilor (as fi vazut un meci NBA din play-offs, un concert U2 la Madison Square Garden si ar mai fi ramas si de cina, pe aceiasi bani) ci pur si simplu nu am avut timp. Am incercat o data, demult, dar in zilele in care puteam sa merg nu erau bilete, asa ca am renuntat.
Am vrut sa-i fac o surpriza lui Lynn, sa planific o seara care sa iasa putin din tipare si opera mi-a venit in minte imediat. Se juca Tosca produsa de Franco Zeffirelli. Asa ca ne-am imbracat cat de formal ne permiteu garderobele personale si ne-am amestecat cu snobilimea orasului, pe coridoarele tapetate cu catifea si iluminate cu candelabre de jde milionane. Multa lume de bani vechi, imbracata apretat dar si o gramada de blugi, tricouri si slapi. De, e NY, e diversitate chiar si la opera. Spectacolul in sine o fost interesant - scaunele au ecrane cu cristale lichide pe care curge traducerea in engleza, iar decorurile m-au dat pe spate. Pentru prima data am asistat la aplauze la scena deschisa doar pentru scenografie, cand s-a ridicat cortina la actul al treilea, pe scena neaflandu-se nici tipenie de cantaret. Sincer sa fiu, nu auzisem de nici unul dintre protagonisti, dar au fost convingatori atat ca actori cat si ca muzicieni. Nu m-am plictisit nici o secunda. Iar lumea din jur, cu siguranta mai citita decat mine, a aplaudat frenetic.
Experienta a avut efectul scontat. Voi pleca in vacanta cu New York-ul bine intiparit in memorie. Lucru accentuat si de ultima oprire in periplul nostru manhattanian, la o bere cu niste prieteni, intr-un bar cu vedere la strada.
Comments